Am blestemat Anglia de multe ori! Nu poporul, nu cultura, nu trecutul brav al acestei tari, ci teritoriul care mi-l furase pe cel drag si oportunitatile cu care l-a atras.

A plecat pentru noi, nu in mod egoist pentru sine si tocmai acest fapt m-a durut mai tare.

-Dorul de mine iti va fi rasplatit inmiit, printesa mea, mi-a spus ultima data si m-a durut ca m-a strans mai tare ca alta data!

„Nu cumva nu se va mai intoarce niciodata? Doamne, daca presimte ceva”, am indraznit sa gandesc?

Se anunta zborul si printre lacrimile firbinti si bataile explozive ale inimii am auzit:„Zborul catre Anglia va avea loc peste 10 minute.”

Am scrasnit din dinti. Iar castigase batalia. „Blestemata sa fi!” am spus si am izbucnit in hohote. Ce bine ca el nu mai era acolo sa ma vada si sa ma auda!

La intoarcere spre casa, m-a durut inima la propriu toata ziua. Inca simteam imbratisarea calda si am avut certitudinea acelei ultime imbratisari, de aceea  nu puteam sa imi revin. Cu ochii mintii ma vedeam indoliata si simteam miros de flori si de lumanari.

„Ah, ma innebuneste plecarea lui! Daca o iau din loc?”

Peste patru luni, cand a sunat telefonul la miezul noptii, m-a ars din nou ultima imbratisare. Am stiut la cata suferinta sunt condamnata. Banii pe care mi-i trimisese in tara nu mai aveau nicio valoare.

Apartamentul mi se parea pustiu. In trecut era plin de prezenta lui si de dovezile pure de iubire, acum ramasesem singura pe lume.

Imbratisarea aceea era felul lui de a-mi spune: „Daca patesc ceva, sa ma aduci acasa si sa vii in vizita la cimitir, sa imi spui tot ce ai mai facut!”

Asa am ajuns eu pe site-ul firmei care mi-a fost alaturi in cea mai grea pierdere a vietii, tastand cuvintele-cheie servicii funerare Anglia.

Eram plina de furie pe ceea ce ni se intamplase, pentru felul nedrept in care era intocmita lumea, pentru ca el plecase si ma uitase in lumea aceasta mare. Am sunat, dar credeam ca nu imi raspunde nimeni la ora aceea, apoi m-am ingrozit auzindu-ma:

-Blestemata sa fie Anglia, bles-te-ma-ta!

Am accentuat cu multa ura fiecare silaba si m-am speriat singura de mine. Am crezut ca imi vor tranti receptorul si ca nu vor mai raspunde in veci. Mi-a fost teama ca am pierdut sansa de a-l aduce acasa si am incercat sa corectez totul:

-Iertati-ma, sunt singura pe lume, de aceea ma port atat de ciudat.

-Condoleante, doamna! Nu sunteti singura, fiindca noi nu va lasam sa purtati singura aceasta povara, mi-au spus in modul cel mai firesc cu putinta.

Discutia cu operatorul funerar m-a linistit. A fost ca un adevarat psiholog, care a stiut cum sa ma mobilizeze:

-Doamna, trebuie sa fiti tare! El are mare nevoie de dumneavoastra, de aceea linistiti-va! Ce anume doriti sa stiti legat de repatriere? Ce dorinte aveti legate de organizarea inmormantarii si pregatirea defunctului pe care l-ati iubit atat de tare? In cazul in care va este greu sa vorbiti, revin peste 10 minute si punem totul la punct!

Mi-a dat timp sa imi treaca furia, sa ma imbarbatez, sa realizez ca el depinde de deciziile mele, iar peste 10 minute am fost capabila sa discut coerent si sa imi exprim dorintele.

-De ce sa fie adus in doua sicrie si sa fie abele sigilate? Stiti, eu as vrea sa il mai vad pentru ultima data, fiindca ma topesc de dorul lui. Nu puteti sa faceti o exceptie pentru noi?

-Doamna, aceasta este legea si trebuie sa o respectam, dar va asigur ca din sicriu, el va priveste cu recunostinta pentru tot ce ati facut pentru el, iar dumneavoastra il veti simti aproape, chiar daca sunt la mijloc doua sicrie sigilate!

Ce rabdare aveau cu mine si cat de frumos imi explicau! Nu mi-au aruncat in ochi replica acida:

-Doamna, se poate descompune cadavrul si nici nu am cuvinte sa va explic elegant restul, fiindca este cald si dureaza 4 zile calatoria! Sigur este imbalsamat si masina este doata cu frig, dar un trup lipsit de viata este vulnerabil.

Abia peste cateva saptamani, dupa ce inmormantarea a avut loc, totul a fost decent si a decurs ireprosabil, am inteles si am decis sa scriu pe site un cuvant de multumire, pe care sa il citeasca si altii si sa ii aleaga.

…A trecut un an de la trista intamplare, dar nu l-am uitat. Nu i-am uitat nici pe ei care m-au tratat cu omenie si nu m-au lasat fara bani, costul repatrierii fiind suportabil.

In fiecare duminica ma duc la mormant si vorbim ca in vremurile bune si simt si sarutul cald pe obraz la venire si la plecare.

Ma intreb cum as fi putut supravietui, daca nu ma ajutau sa il aduc acasa?

Sa nu va amagiti, gandindu-va ca nu vi se poate intampla una ca asta! Moartea loveste in toti, uneori cand nu te astepti. Noi eram tineri si aveam planuri marete, dar au fost spulberate intr-o clipa.

Daca decesul are loc in tara, nu incercati sa va ocupati singuri de organizarea inmormantarii, fiindca deja jumatate de suflet v-a fost amputata! Cereti ajutorul profesionistilor care sunt alaturi de dumneavoastra si va ofera timpul necesar sa il petreceti cu cel drag si sa va reveniti putin!

In cazul repatrierilor, alegeti-i pe cei mai buni si mai omenosi ca focul din inima sa fie stins de cuvintele lor de imbarbatare si de tot ceea ce fac ca sicriul sa fie depus la capela la care il asteptati!

 

By bl291g